23 Februarie, 2009



Catastrofa feroviara la Budai, jude?ul Ia?i

Cel mai grav accident feroviar din ultimii ani, din judetul Iasi, s-a produs

Accident feroviar la Budai

Accident feroviar la Budai

sambata dupa-amiaza, la trecerea la nivel cu calea ferata din localitatea Budai. In timp ce conducea un autotren, Teofan C., de 34 de ani, nu a respectat semnalele luminoase si acustice aflate in functiune la trecerea la nivel cu calea ferata si a fost lovit in plin de acceleratul 1765 Iasi – Timisoara. In urma impactului deosebit de puternic, soferul autocamionului a decedat pe loc, iar trei dintre pasagerii trenului au fost accidentati. De asemenea, primul vagon a deraiat, iar din autotren au ramas doar cateva fiare contorsionate. Mai mult, motorul acestuia a zburat cativa metri pana in curtea casei unui localnic, situata in apropierea caii ferate. Din cauza accidentului, a fost anulata cursa unui tren personal Iasi – Pascani si au fost inregistrate intarzieri de aproximativ cinci ore ale altor 12 curse.

Tragedia a avut loc la ora 15.19, iar la cateva minute dupa impact, la locul accidentului au ajuns echipe apartinand tuturor institutiilor de interventii de urgenta din Iasi. “Echipajul SMURD a fost la fata locului si a asigurat interventia in cazul persoanelor care necesitau ingrijiri medicale. Soferul TIR-ului a decedat insa imediat dupa impact. Un barbat de 35 de ani, politraumatizat, cu fracturi costale multiple, traumatism toracic si pierdere de cunostinta, a fost transportat la Spitalul de Neurochirugie pentru consult, dupa care a ajuns la Spitalul de Pneumologie, unde se afla internat in Clinica de Chirugie Toracica. Alte doua persoane au primit ingrijiri medicale la fata locului, insa au refuzat internarea. Am ramas la locul accidentului, impreuna cu echipele de politisti circa o ora, insa nu au mai fost identificate alte victime”, a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, medicul
sef al UPU din cadrul Spitalului “Sf. Spiridon” si medic-coordonator SMURD Iasi. Barbatul de 35 de ani, care se afla in vagonul care a deraiat este angajat la CFR Iasi. Edi C. tocmai iesise de la serviciu
si se indrepta spre casa
.
Samuel A., mecanicul de locomotiva, a declarat, imediat dupa producerea accidentului, ca a incercat sa opreasca trenul. “Am luat toate masurile indicare in astfel de cazuri. Am folosit semnale luminoase si acustice. Am incercat sa pun frana, dar nu am putut evita impactul. Circulam cu viteza normala, adica 90 km/h. Eu m-am refugiat in camera motoarelor pentru a evita sa fiu lovit. Nu am mai trecut niciodata prin asa ceva”, ne-a spus Samuel A. Nici dupa o ora de la producerea accidentului cei aproximativ 100 de pasageri din tren nu isi revenisera de pe urma impactului. “Eu ma duceam la Petrosani, la fiul meu. Am auzit deoadata o bufnitura si pe urma trenul a inceput sa se zgaltaie. Am lasat bagajele si am fugit spre celalalt vagon. In spatele meu am vazut cum cadeau geamurile. Am avut mare noroc. nu stiu cum am scapat doar cu o lovitura la cap”, ne-a spus Maria G., unul dintre pasagerii trenului.

Intarzaieri de cinci ore

Dupa circa doua ore, calatorii acceleratului Iasi – Timisoara au fost preluati de doua garnituri si dusi la destinatie, iar dupa alte cinci ore, circulatia a fost reluata pe una dintre liniile de cale ferata. In schimb, lucratorii de la CFR au muncit toata noaptea pentru a putea scoate de pe sine vagonul deraiat. “In timpul
noptii s-a reusit indepartarea vagonului deraiat de pe linie. In prezent, se circula pe firul doi, unde am reusit deja sa restabilim geometria liniei. Urmeaza ca maine dimineata (n.r. – azi) sa ne apucam de-al doilea fir. Acolo trebuie inlocuite total cateva panouri: traverse, sine, pentru ca cele vechi nu mai pot fi reconditionate”, a spus Cristi Ghibu, directorul CFR Infrstructura, regionala Iasi. El a mai precizat ca mecanicul care conducea trenul implicat in accident nu a patit nimic. “El a constientizat ca nu putea sa impiedice impactul. A tras frana de siguranta si a mers in spate, pentru a preveni accidentarea sa”, a mai spus Ghibu.
Din cauza accidentului sute de persoane au asteptat in gari. “In prezent, traficul se desfasoara in conditii normale, in proportie de 95 la suta. Deocamdata, trenurile sunt orientate pe firul doi al caii ferate. Din cauza accidentului, a fost anulata cursa unui personal Iasi – Pascani si s-au inregistrat intarzieri ale altor 12 curse. Cursa de tren in timpul careia s-a petrecut accidentul a fost reluata cu alta garnitura de tren, de la Suceava”, a precizat Vasile Ghidiu, director CFR Calatori Iasi. Soferul autocaminoul era tatal unui copil de sapte ani, iar sotia sa era insarcinata in patru luni.
In perioada urmatoare, oameni legii vor continua cercetarile. “Dupa primele cercetari rezulta ca este vorba despre o nerespectare a regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferata. Cercetarile continua pentru stabilirea cu exactitate a dinamicii producerii accidentului, a cauzelor si conditiilor favorizatoare ale acestuia”, a declarat subcomisarul Augustin Capra, sef intermiar al Politiei Rutiere Iasi.

Sursa: Ia?i Plus

Lasa-ne o parere

Spam protection by WP Captcha-Free

4 pareri pentru “Catastrofa feroviara la Budai, jude?ul Ia?i”

  1. 7 Martie, 2009

    Un cetatean roman :

    E dureros mai ales ca avea deja un copil si sotia sa mai astepta unul, au mai ramas doi copii fara tata intr-o tara….asa cum este Romania. Intotdeauna intr-o asemenea situatie decedatul este de vina. Inainte sa judecam ar trebui sa ne uitam noi la sistemul national de cale ferata si sa-l comparam cu cel din tarile UE, doar suntem cetateni europeni. Viva conducatorilor romani, suntem mandri de voi :(…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace…

  2. 6 Martie, 2009

    Birla Bogdan :

    parerea mea si cred ca este cea mai indicata este ca la orice nivel si intersectie cu calea ferata sa fie foarte bine vizibil atit pe timp de zi cit si pe timp de noapte indicatoarele si barierele .sa nu mai existe cale ferata nepazita cum toti isi fac soferia pe spaga risca sa plateasca cu viata asa barem oricine stie si vede ca bariera este lasata jos si nu risca sa fie in pericol parerea mea este sa nu mai existe cale ferata nepazita si altceva sunt multi mecanici pe locomotiva care noaptea nu aprind luminile ce or vede ei nu stiu sau pe timp de ceata nu claxoneaza.Va multumesc

  3. 23 Februarie, 2009

    Gogu Tziganu :

    Hai sa va zic ceva: cauza este, pur si simplu, durerea in kur autoritatilor! Nici o tara civilizara nu mai foloseste trecerea la nivel cu calea ferata, ci insotita cel putin de semibariere, iar semnalele luminoase chiar se vad!
    Cu alte cuvinte, inca o victorie a politicienilor: s-a mai dus unul, putem economisi inca un salariu!

  4. 23 Februarie, 2009

    cornelia carp :

    parerea mea este ca nu se face un examen psihic serios….multi nu au ce cauta pe drumurile publice…nu au IQ suficient sa constientizeze ca pericliteaza nu numai viata lor dar si a celorlati…odihneasca-se in pace si rareasca-se spre binele nostru al tuturor!